Romani 2:4-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?

5. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mînie pentru ziua mîniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu,

6. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

7. Și anume, va da viața vecinică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea;

8. și va da mînie și urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire.

9. Necaz și strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec.

10. Slavă, cinste și pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec.

11. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului.

12. Toți ceice au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; și toți ceice au păcătuit avînd lege, vor fi judecați după lege.

13. Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiți neprihăniți.

14. Cînd Neamurile, măcar că n’au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n’au o lege, își sînt singuri lege;

Romani 2