Psalmii 55:11-23 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. răutatea este în mijlocul ei,și vicleșugul și înșelătoria nu lipsesc din piețele ei.

12. Nu un vrăjmaș mă batjocorește,căci aș suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea,căci m’aș ascunde dinaintea lui.

13. Ci tu, pe care te socoteam una cu mine,tu, frate de cruce și prieten cu mine!

14. Noi, cari trăiam împreună într’o plăcută prietenie,și ne duceam împreună cu mulțimea în Casa lui Dumnezeu!

15. Să vină moartea peste ei,și să se pogoare de vii în locuința morților!Căci răutatea este în locuința lor, în inima lor.

16. Dar eu strig către Dumnezeu,și Domnul mă va scăpa.

17. Seara, dimineața, și la amiază, oftez și gem,și El va auzi glasul meu.

18. Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea, și-mi va aduce pacea, căci mulți mai sînt împotriva mea!

19. Dumnezeu va auzi, și-i va smeri,El, care, din vecinicie, stă pe scaunul Lui de domnie. – (Oprire)Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare,și nu se tem de Dumnezeu.

20. Ei pun mîna pe cei ce trăiau în pace cu ei,și își calcă legămîntul.

21. Gura lor este dulce ca smîntîna,dar în inimă poartă războiul:cuvintele lor sînt mai alunecoase decît untdelemnul,dar cînd ies ele din gură, sînt niște săbii.

22. Încredințează-ți soarta în mîna Domnului, și El te va sprijini.El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.

23. Și Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în fundul gropii.Oamenii setoși de sînge și de înșelăciune, nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor.Eu însă mă încred în Tine!

Psalmii 55