Psalmii 144:4-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Omul este ca o suflare,zilele lui sînt ca umbra care trece.

5. Pleacă cerurile, Doamne, și pogoară-Te!Atinge munții, ca să fumege!

6. Fulgeră, și risipește pe vrăjmașii mei!Aruncă-Ți săgețile, și pune-i pe fugă!

7. Întinde-Ți mînile de sus,izbăvește-mă și scapă-mă din apele cele mari,din mîna fiilor celui străin,

8. a căror gură spune neadevăruri,și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă.

9. Dumnezeule, Îți voi cînta o cîntare nouă,Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde.

10. Tu, care dai împăraților biruința,care ai scăpat de sabie ucigașă pe robul Tău David,

11. izbăvește-mă și scapă-mă din mîna fiilor celui străin,a căror gură spune neadevăruri,și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă!…

Psalmii 144