76. Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mîngîierea,cum ai făgăduit robului Tău!
77. Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc,căci Legea Ta este desfătarea mea.
78. Să fie înfruntați îngîmfații cari mă asupresc fără temei!Căci eu mă gîndesc adînc la poruncile Tale.
79. Să se întoarcă la mine, cei ce se tem de Tine,și cei ce cunosc învățăturile Tale!
80. Inima să-mi fie neîmpărțită în orînduirile Tale,ca să nu fiu dat de rușine!
81. Îmi tînjește sufletul după mîntuirea Ta:nădăjduiesc în făgăduința Ta.
82. Mi se topesc ochii după făgăduința Ta,și zic: „Cînd mă vei mîngîia?“
83. Căci am ajuns ca un burduf pus în fum;totuș nu uit orînduirile Tale.
84. Care este numărul zilelor robului Tău?Cînd vei pedepsi pe cei ce mă prigonesc?
85. Niște îngîmfați sapă gropi înaintea mea;nu lucrează după Legea ta.
86. Toate poruncile tale nu sînt decît credincioșie;ei mă prigonesc fără temei: ajută-mă!
87. Gata, gata să mă doboare și să mă prăpădească,dar eu nu părăsesc poruncile Tale.
88. Înviorează-mă după bunătatea Ta,ca să păzesc învățăturile gurii Tale!
89. Cuvîntul Tău, Doamne,dăinuiește în veci în ceruri.
90. Credincioșia ta ține din neam în neam;Tu ai întemeiat pămîntul, și el rămîne tare.
91. După legile Tale stă în picioare totul astăzi,căci toate lucrurile Îți sînt supuse.
92. Dacă n’ar fi fost Legea Ta desfătarea mea,aș fi pierit în ticăloșia mea.