Proverbe 5:3-13 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Căci buzele femeii străine strecoară miere, și cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul;

4. dar la urmă este amară ca pelinul,ascuțită ca o sabie cu două tăișuri.

5. Picioarele ei pogoară la moarte,pașii ei dau în locuința morților.

6. Așa că ea nu poate găsi calea vieții,rătăcește în căile ei, și nu știe unde merge.

7. Și acum, fiilor, ascultați-mă,și nu vă abateți dela cuvintele gurii mele:

8. depărtează-te de drumul care duce la ea,și nu te apropia de ușa casei ei,

9. ca nu cumva să-ți dai altora vlaga ta,și unui om fără milă anii tăi;

10. ca nu cumva niște străini să se sature de averea ta,și tu să te trudești pentru casa altuia;

11. ca nu cumva să gemi, la urmă,cînd carnea și trupul ți se vor istovi,

12. și să zici: „Cum am putut eu să urăsc certarea,și cum a disprețuit inima mea mustrarea?

13. Cum am putut să n’ascult glasul învățătorilor mei,și să nu iau aminte la ceice mă învățau?

Proverbe 5