7. Iată care va fi hotarul vostru spre miază-noapte: începînd dela Marea cea Mare să trageți hotarul pînă la muntele Hor;
8. dela muntele Hor, să-l trageți prin Hamat, și să ajungă pînă la Țedad;
9. să urmeze mai departe prin Zifron, ca să ajungă la Hațar-Enan: acesta să vă fie hotarul înspre miază noapte.
10. Să vă trageți hotarul spre răsărit dela Hațar-Enan pînă la Șefam;
11. să se pogoare din Șefam spre Ribla, la răsărit de Ain; se va pogorî, și se va întinde dealungul mării Chineret, la răsărit;
12. se va pogorî iarăș spre Iordan, ca să ajungă la marea Sărată. Aceasta va fi țara voastră, cu hotarele ei de jur împrejur.“
13. Moise a dat porunca aceasta copiilor lui Israel, și a zis: „Aceasta este țara pe care o veți împărți prin sorți, și pe care a poruncit Domnul s’o dea celor nouă seminții și jumătate.