23. Dar dacă nu faceți așa, păcătuiți împotriva Domnului, și să știți că păcatul vostru vă va ajunge.
24. Zidiți cetăți pentru pruncii voștri și ocoale pentru vitele voastre, și faceți ce ați spus cu gura voastră.“
25. Fiii lui Gad și fiii lui Ruben au zis lui Moise: „Robii tăi vor face tot ce poruncește domnul nostru.
26. Pruncii noștri, nevestele, turmele noastre și toate vitele noastre, vor rămînea în cetățile Galaadului;
27. iar robii tăi, toți înarmați pentru război, vor merge să se lupte înaintea Domnului, cum zice domnul nostru.“
28. Moise a dat porunci cu privire la ei preotului Eleazar, lui Iosua, fiul lui Nun, și capilor de familie din semințiile copiilor lui Israel.
29. El le-a zis: „Dacă fiii lui Gad și fiii lui Ruben trec cu voi Iordanul, înarmați cu toții ca să lupte înaintea Domnului, după ce țara va fi supusă înaintea voastră, să le dați în stăpînire ținutul Galaadului.
30. Dar dacă nu vor merge înarmați împreună cu voi, să se așeze în mijlocul vostru în țara Canaanului.“
31. Fiii lui Gad și fiii lui Ruben au răspuns: „Vom face tot ce a spus robilor tăi Domnul.
32. Vom trece înarmați înaintea Domnului în țara Canaanului; dar noi să ne avem moștenirea noastră dincoace de Iordan.“
33. Moise a dat fiilor lui Gad și fiilor lui Ruben, și la jumătate din seminția lui Manase, fiul lui Iosif, împărăția lui Sihon, împăratul Amoriților, și împărăția lui Og, împăratul Basanului, țara cu cetățile ei, cu ținuturile cetăților țării de jur împrejur.
34. Fiii lui Gad au zidit Dibonul, Atarotul, Aroerul,
35. Atrot-Șofan, Iaezer, Iogbeha,
36. Bet-Nimra și Bet-Haran,cetăți întărite, și au făcut staule pentru turme.
37. Fiii lui Ruben au zidit Hesbonul, Eleale, Chiriataim,
38. Nebo și Baal-Meon, ale căror nume au fost schimbate, și Sibma, și au pus alte nume cetăților pe cari le-au zidit.
39. Fiii lui Machir, fiul lui Manase, au mers împotriva Galaadului, și au pus mîna pe el; au izgonit pe Amoriții cari erau acolo.