Numeri 19:9-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Un om curat să strîngă cenușa vacii, și s’o pună într’un loc curat afară din tabără; s’o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curățire. Aceasta este o apă de ispășire.

10. Celce va strînge cenușa vacii, să-și spele hainele, și să fie necurat pînă seara. Aceasta să fie o lege vecinică atît pentru copiii lui Israel cît și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor.

11. Cine se va atinge de vreun mort, de vreun trup omenesc mort, să fie necurat timp de șapte zile.

12. Să se curețe cu apa aceasta a treia zi și a șaptea zi, și va fi curat; dar, dacă nu se curățește a treia zi și a șaptea zi, nu va fi curat.

Numeri 19