6. Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă spăimîntați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrșitul tot nu va fi atunci.
7. Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete și ciumi.
8. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor.
9. Atunci vă vor da să fiți chinuiți, și vă vor omorî; și veți fi urîți de toate neamurile pentru Numele Meu.
10. Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții.
11. Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți.
12. Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.
13. Dar cine va răbda pînă la sfîrșit, va fi mîntuit.
14. Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrșitul.
15. De aceea, cînd veți vedea «urîciunea pustiirii», despre care a vorbit proorocul Daniel, «așezată în locul sfînt» – cine citește să înțeleagă! –
16. atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munți;
17. cine va fi pe acoperișul casei, să nu se pogoare să-și ia lucrurile din casă;
18. și cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-și ia haina.
19. Vai de femeile, cari vor fi însărcinate și de cele ce vor da țîță în zilele acelea!
20. Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într’o zi de Sabat.
21. Pentrucă atunci va fi un necaz așa de mare, cum n’a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, și nici nu va mai fi.