8. Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar dela început n’a fost așa.
9. Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.“
10. Ucenicii Lui I-au zis: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul și nevasta lui, nu este de folos să se însoare.“
11. El le-a răspuns: „Nu toți pot primi cuvîntul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.
12. Fiindcă sînt fameni, cari s’au născut așa din pîntecele maicii lor; sînt fameni, cari au fost făcuți fameni de oameni; și sînt fameni, cari singuri s’au făcut fameni pentru Împărăția cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.“
13. Atunci I-au adus niște copilași, ca să-Și pună mînile peste ei, și să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.
14. Și Isus le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei.“
15. După ce Și-a pus mînile peste ei, a plecat de acolo.
16. Atunci s’a apropiat de Isus un om, și I-a zis: „Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața vecinică?“