Marcu 9:28-38 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

28. Cînd a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n’am putut să scoatem duhul acesta?“

29. „Acest soi de draci“, le-a zis El, „nu poate ieși decît prin rugăciune și post.“

30. Au plecat de acolo, și au trecut prin Galilea. Isus nu voia să știe nimeni că trece.

31. Căci învăța pe ucenicii Săi, și zicea: „Fiul omului va fi dat în mînile oamenilor; ei Îl vor omorî, și a treia zi după ce-L vor omorî, va învia.“

32. Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea, și se temeau să-L întrebe.

33. Apoi au venit la Capernaum. Cînd era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?“

34. Dar ei tăceau, pentrucă pe drum se certaseră între ei, ca să știe cine este cel mai mare.

35. Atunci Isus a șezut jos, a chemat pe cei doisprezece, și le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintîi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toți și slujitorul tuturor!“

36. Și a luat un copilaș, și l-a așezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în brațe, și le-a zis:

37. „Oricine primește pe unul din acești copilași, în Numele Meu, Mă primește pe Mine; și oricine Mă primește pe Mine, nu Mă primește pe Mine, ci pe Cel ce M’a trimes pe Mine.“

38. Ioan I-a zis: „Învățătorule, noi am văzut pe un om scoțînd draci în Numele Tău; și l-am oprit, pentrucă nu venea după noi.“

Marcu 9