Marcu 9:24-34 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

24. Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrămi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!“

25. Cînd a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat, și i-a zis: „Duh mut și surd, îți poruncesc să ieși afară din copilul acesta, și să nu mai intri în el.“

26. Și duhul a ieșit, țipînd și scuturîndu-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, așa că mulți ziceau: „A murit!“

27. Dar Isus l-a apucat de mînă, și l-a ridicat. Și el s’a sculat în picioare.

28. Cînd a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n’am putut să scoatem duhul acesta?“

29. „Acest soi de draci“, le-a zis El, „nu poate ieși decît prin rugăciune și post.“

30. Au plecat de acolo, și au trecut prin Galilea. Isus nu voia să știe nimeni că trece.

31. Căci învăța pe ucenicii Săi, și zicea: „Fiul omului va fi dat în mînile oamenilor; ei Îl vor omorî, și a treia zi după ce-L vor omorî, va învia.“

32. Dar ucenicii nu înțelegeau cuvintele acestea, și se temeau să-L întrebe.

33. Apoi au venit la Capernaum. Cînd era în casă, Isus i-a întrebat: „Despre ce vorbeați unul cu altul pe drum?“

34. Dar ei tăceau, pentrucă pe drum se certaseră între ei, ca să știe cine este cel mai mare.

Marcu 9