Marcu 3:25-35 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

25. Și dacă o casă este desbinată împotriva ei însăș, casa aceea nu poate dăinui.

26. Tot astfel, dacă Satana se răscoală împotriva lui însuș, este desbinat, și nu poate dăinui, ci s’a isprăvit cu el.

27. Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare și să-i jăfuiască gospodăria, decît dacă a legat mai întîi pe omul acela tare; numai atunci îi va jăfui casa.

28. Adevărat vă spun că toate păcatele și toate hulele, pe cari le vor rosti oamenii, li se vor ierta;

29. dar oricine va huli împotriva Duhului Sfînt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat vecinic.“

30. Aceasta, pentrucă ei ziceau: „Are un duh necurat.“

31. Atunci au venit mama și frații Lui, și, stînd afară, au trimes să-L cheme.

32. Mulțimea ședea în jurul Lui, cînd I-au spus: „Iată că mama Ta și frații Tăi sînt afară și Te caută.“

33. El a răspuns: „Cine este mama Mea, și frații Mei?“

34. Apoi, aruncîndu-Și privirile peste cei ce ședeau împrejurul Lui: „Iată,“ a zis El, „mama Mea și frații Mei!

35. Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră și mamă.“

Marcu 3