Luca 23:33-40 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

33. Cînd au ajuns la locul, numit „Căpățîna“, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stînga.

34. Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“ Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgînd la sorți.

35. Norodul stătea acolo și privea. Fruntașii își băteau joc de Isus, și ziceau: „Pe alții i-a mîntuit; să Se mîntuiască pe Sine însuș, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.“

36. Ostașii de asemenea își băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oțet,

37. și-I ziceau: „Dacă ești Tu Împăratul Iudeilor, mîntuiește-Te pe Tine însuți!“

38. Deasupra Lui era scris cu slove grecești, latinești și evreești: „Acesta este Împăratul Iudeilor.“

39. Unul din tîlharii răstigniți Îl batjocorea, și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mîntuiește-Te pe Tine însuți, și mîntuiește-ne și pe noi!“

40. Dar celalt l-a înfruntat, și i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești supt aceeaș osîndă?

Luca 23