Luca 15:24-31 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

24. căci acest fiu al meu era mort, și a înviat; era pierdut, și a fost găsit.» Și au început să se veselească.

25. Fiul cel mai mare era la ogor. Cînd a venit și s’a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri.

26. A chemat pe unul din robi, și a început să-l întrebe ce este.

27. Robul acela i-a răspuns: «Fratele tău a venit înapoi, și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat, pentrucă l-a găsit iarăș sănătos și bine.»

28. El s’a întărîtat de mînie, și nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieșit afară, și l-a rugat să intre.

29. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: «Iată, eu îți slujesc ca un rob de atîția ani, și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei;

30. iar cînd a venit acest fiu al tău, care ți-a mîncat averea cu femeile desfrînate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.»

31. «Fiule», i-a zis tatăl, «tu întotdeauna ești cu mine, și tot ce am eu este al tău.

Luca 15