18. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, și-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta,
19. și nu mai sînt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.»
20. Și s’a sculat, și a plecat la tatăl său. Cînd era încă departe, tatăl său l-a văzut, și i s’a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, și l-a sărutat mult.
21. Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sînt vrednic să mă chem fiul tău.»
22. Dar tatăl a zis robilor săi: «Aduceți repede haina cea mai bună, și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget, și încălțăminte în picioare.
23. Aduceți vițelul cel îngrășat, și tăiați-l. Să mîncăm și să ne veselim;
24. căci acest fiu al meu era mort, și a înviat; era pierdut, și a fost găsit.» Și au început să se veselească.
25. Fiul cel mai mare era la ogor. Cînd a venit și s’a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri.
26. A chemat pe unul din robi, și a început să-l întrebe ce este.