Judecători 6:26-35 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

26. Să zidești apoi și să întocmești, pe vîrful acestei stînci, un altar Domnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea, și să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stîlpul idolului pe care-l vei tăia“.

27. Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui, și a făcut ce spusese Domnul; dar fiindcă se temea de casa tatălui său, și de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.

28. Cînd s’au sculat oamenii din cetate dis de dimineață, iată că altarul lui Baal era dărîmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; și al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit.

29. Ei și-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?“ Și au întrebat și au făcut cercetări. Li s’a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta“.

30. Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărîmat altarul lui Baal și a tăiat parul sfînt care era deasupra lui“.

31. Ioas a răspuns tuturor celor ce s’au înfățișat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apărați pe Baal? Voi trebuie să-i veniți în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal, să moară pînă dimineață. Dacă Baal este un Dumnezeu, să-și apere el pricina, fiindcă i-au dărîmat altarul“.

32. În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal, căci au zis: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărîmat altarul“.

33. Tot Madianul, Amalec și fiii Răsăritului, s’au strîns împreună, au trecut Iordanul, și au tăbărît în valea Isreel.

34. Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trîmbiță, și Abiezer a fost chemat ca să meargă după el.

35. A trimes soli în tot Manase, care deasemenea a fost chemat să meargă după el. A trimes soli în Așer, în Zabulon și în Neftali, cari s’au suit să le iese înainte.

Judecători 6