19. Ea l-a adormit pe genunchii ei. Și chemînd un om, a ras cele șapte suvițe de pe capul lui Samson, și a început astfel să-l slăbească. El și-a pierdut puterea.
20. Atunci ea a zis: „Filistenii sînt asupra ta, Samson!“ Și el s’a trezit din somn, și a zis: „Voi face ca și mai înainte, și mă voi scutura“. Nu știa că Domnul Se depărtase de el.
21. Filistenii l-au apucat, și i-au scos ochii; l-au pogorît la Gaza, și l-au legat cu niște lanțuri de aramă. El învîrtea la rîșniță în temniță.
22. Dar părul capului lui a început iarăș să crească, dupăce fusese ras.