Judecători 16:1-8 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, și a intrat la ea.

2. S’a spus oamenilor din Gaza: „Samson a venit aici“. Și l-au înconjurat, și au pîndit toată noaptea la poarta cetății. Au stat liniștiți toată noaptea, și au zis: „Cînd se va lumina de ziuă, îl vom omorî“.

3. Samson a rămas culcat pînă la miezul nopții. Pela miezul nopții, s’a sculat, și a apucat porțile cetății cu amîndoi stîlpii, le-a scos împreună cu zăvorul, le-a pus pe umeri, și le-a dus pe vîrful muntelui din fața Hebronului.

4. După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila.

5. Domnitorii Filistenilor s’au suit la ea, și i-au zis: „Înduplecă-l, și află de unde-i vine puterea lui cea mare și cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm și să-l slăbim, și-ți vom da fiecare cîte o mie o sută de sicli de argint.

6. Dalila a zis lui Samson: „Spune-mi, te rog, de unde-ți vine puterea ta cea mare, și cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit“.

7. Samson i-a zis: „Dacă aș fi legat cu șapte funii noi, cari să nu fie uscate încă, aș slăbi și aș fi ca orice alt om“.

8. Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei șapte funii noi, neuscate încă“.Și ea l-a legat cu funiile acestea.

Judecători 16