Isaia 52:5-9 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

5. Și acum, ce am să fac aici – zice Domnul – cînd poporul Meu a fost luat pe nimic?“ „Asupritorii lui strigă de bucurie – zice Domnul – și cît e ziulica de mare este batjocorit Numele Meu.

6. De aceea poporul Meu va cunoaște Numele Meu; de aceea va ști, în ziua aceea, că Eu vorbesc și zic: «Iată-Mă!»

7. Ce frumoase sînt pe munți, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mîntuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: «Dumnezeul tău împărățește!“

8. „Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalță glasul, și strigă toți de veselie; căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion.

9. Izbucniți cu toate în strigăte de bucurie, dărămături ale Ierusalimului! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, și răscumpără Ierusalimul.

Isaia 52