Isaia 5:10-23 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. Chiar zece pogoane de vie nu vor da decît un bat, și un omer de sămînță nu va da decît o efă.

11. Vai de cei ce disdedimineață aleargă după băuturi amețitoare, și șed pînă tîrziu noaptea și se înferbîntă de vin!

12. Arfa și alăuta, timpana, flautul și vinul le înveselesc ospețele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, și nu văd lucrul mînilor Lui.

13. De aceea poporul meu va fi dus pe neașteptate în robie; boierimea lui va muri de foame, și gloata lui se va usca de sete.

14. De aceea își și deschide locuința morților gura, și își lărgește peste măsură gîtlejul, ca să se pogoare în ea măreția și bogăția Sionului, cu toată mulțimea lui gălăgioasă și veselă.

15. Și astfel, cei mici vor fi doborîți, cei mari vor fi smeriți, și privirile trufașe vor fi plecate.

16. Dar Domnul oștirilor va fi înălțat prin judecată, și Dumnezeul cel sfînt va fi sfințit prin dreptate.

17. Acolo vor paște mieii ca pe imașul lor, și păstori pribegi vor mînca moșiile prăpădite ale bogaților.

18. Vai de ceice trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, și păcatul, cu șleaurile unei căruțe,

19. și zic: «Să-Și grăbească, să-Și facă iute lucrarea, ca s’o vedem! Să vină odată hotărîrea Sfîntului lui Israel și să se aducă la îndeplinire, ca s’o cunoaștem!“

20. Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău, cari spun că întunerecul este lumină, și lumina întunerec, cari dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!

21. Vai de cei ce se socot înțelepți, și se cred pricepuți!

22. Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, și viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari;

23. cari scot cu fața curată pe cel vinovat, pentru mită, și iau drepturile celor nevinovați!

Isaia 5