6. Ai auzit toate aceste lucruri pe cari le vezi acum! Și nu vreți să le mărturisiți acum? … De acum, îți vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine.
7. Ele se fac în timpul de față, și nu fac parte din trecut; pînă în ziua de azi n’aveai nicio cunoștință despre ele, ca să nu poți zice: «Iată, că le știam.»
8. Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai știut, și nici nu-ți era deschisă odinioară urechea la ele: căci știam că ai să fii necredincios, și că din naștere ai fost numit răzvrătit.
9. Din pricina Numelui Meu, sînt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc față de tine, ca să nu te nimicesc.
10. Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.
11. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea.
12. „Ascultă-Mă, Iacove! Și tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sînt Cel dintîi, și tot Eu sînt și Cel din urmă.
13. Mîna Mea a întemeiat pămîntul, și dreapta Mea a întins cerurile: cum le-am chemat, s’au și înfățișat îndată.
14. Strîngeți-vă cu toții și ascultați! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Acela pe care-l iubește Domnul va împlini voia Lui împotriva Babilonului, și brațul lui va apăsa asupra Haldeilor.