1. „Ascultați lucrul acesta, casa lui Iacov, voi, cari purtați numele lui Israel, și cari ați ieșit din apele lui Iuda; voi, cari ați jurat pe Numele Domnului, și cari chemați pe Dumnezeul lui Israel, dar nu în adevăr, nici cu neprihănire!
2. Căci ei își trag numele dela cetatea sfîntă, și se bizuiesc pe Dumnezeul lui Israel, al cărui Nume este Domnul oștirilor.
3. De multă vreme am făcut cele dintîi proorocii, din gura Mea au ieșit, și Eu le-am vestit: deodată am lucrat, și s’au împlinit.
4. Știind că ești împietrit, că grumazul îți este un drug de fier, și că ai o frunte de aramă,
5. ți-am vestit de mult aceste lucruri, ți le-am spus mai înainte ca să se întîmple, ca să nu poți să zici: «Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le-a poruncit!»
6. Ai auzit toate aceste lucruri pe cari le vezi acum! Și nu vreți să le mărturisiți acum? … De acum, îți vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine.
7. Ele se fac în timpul de față, și nu fac parte din trecut; pînă în ziua de azi n’aveai nicio cunoștință despre ele, ca să nu poți zice: «Iată, că le știam.»
8. Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai știut, și nici nu-ți era deschisă odinioară urechea la ele: căci știam că ai să fii necredincios, și că din naștere ai fost numit răzvrătit.
9. Din pricina Numelui Meu, sînt îndelung răbdător, pentru slava Mea Mă opresc față de tine, ca să nu te nimicesc.
10. Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.
11. Din dragoste pentru Mine, din dragoste pentru Mine vreau să lucrez! Căci cum ar putea fi hulit Numele Meu? Nu voi da altuia slava Mea.