Isaia 27:6-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. În vremile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori și va odrăsli, și va umplea lumea cu roadele lui.

7. L-a lovit oare Domnul cum a lovit pe cei ce-l loveau? L-a ucis El cum a ucis pe cei ce-l ucideau?

8. Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luîndu-l cu suflarea năpraznică a vîntului de răsărit.

9. Astfel nelegiuirea lui Iacov a fost ispășită, și iată rodul iertării păcatului lui: Domnul a făcut toate pietrele altarelor ca niște pietre de var prefăcute în țărînă; idolii Astartei și stîlpii soarelui nu se vor mai ridica.

10. Căci cetatea cea tare a rămas singuratică, a ajuns o locuință lăsată și părăsită ca pustia. În ea paște vițelul, în ea se culcă și-i mănîncă ramurile.

11. Cînd i se usucă ramurile, sînt rupte; vin femeile, să le ardă. Căci acesta era un popor fără pricepere; de aceea Cel ce l-a făcut n’a avut milă de el, și Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.

12. În vremea aceea, Domnul va scutura roade dela cursul Rîulul pînă la pîrîul Egiptului; iar voi veți fi strînși unul cîte unul, copii ai lui Israel!

Isaia 27