Isaia 1:11-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. „Ce-Mi trebuie Mie mulțimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sînt sătul de arderile de tot ale berbecilor, și de grăsimea vițeilor; nu-Mi place sîngele taurilor, oilor și țapilor.

12. Cînd veniți să vă înfățișați înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcați curțile?

13. Nu mai aduceți daruri de mîncare nefolositoare, căci Mi-e scîrbă de tămîie! Nu vreau luni noi, Sabate și adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!

14. Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.

15. Cînd vă întindeți mînile, Îmi întorc ochii dela voi; și ori cît de mult v’ați ruga, n’ascult: căci mînile vă sînt pline de sînge!“

16. „Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe cari le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul!

17. Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!“ –

18. „Veniți totuș să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lîna.

19. De veți voi și veți asculta, veți mînca cele mai bune roade ale țării;

20. dar de nu veți voi și nu veți asculta, de sabie veți fi înghițiți, căci gura Domnului a vorbit.“

21. Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, și acum e plină de ucigași!

22. Argintul tău s’a prefăcut în zgură, și vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă.

Isaia 1