1. Elifaz din Teman a luat cuvîntul, și a zis:
2. „Se cade să dea înțeleptul ca răspuns înțelepciune deșartă?Sau să-și umfle pieptul cu vînt de răsărit?
3. Să se apere prin cuvinte cari n’ajută la nimic,și prin cuvîntări cari nu slujesc la nimic?
4. Tu nimicești chiar și frica de Dumnezeu,nimicești orice simțire de evlavie față de Dumnezeu.
5. Nelegiuirea ta îți cîrmuiește gura,și împrumuți vorbirea oamenilor vicleni.
6. Nu eu, ci gura ta te osîndește,buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7. Tu ești omul care s’a născut întîi?Te-ai născut tu înaintea dealurilor?
8. Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu;și ai sorbit din ele înțelepciune pentru tine?
9. Ce știi tu și să nu știm și noi?Ce cunoștință ai tu pe care să n’o avem și noi?
10. Între noi sînt peri albi, bătrîni,oameni mai înziliți decît tatăl tău.
11. Puțin lucru sînt mîngîierile lui Dumnezeu pentru tine,și cuvintele cari-ți vorbesc atît de blînd? …
12. Încotro te trage inima,și ce înseamnă această privire țintă a ochilor tăi?
13. Ce! împotriva lui Dumnezeu îți îndrepți tu mînia,și-ți ies din gură cuvinte ca acestea?
14. «Ce este omul, ca să fie curat?Și poate cel născut din femeie să fie fără prihană?