Iosua 24:3-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Rîului, și l-am purtat prin toată țara Canaanului; i-am înmulțit sămînța, și i-am dat pe Isaac.

4. Lui Isaac i-am dat pe Iacov și pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpînire muntele Seir, iar Iacov și fiii lui s’au pogorît în Egipt.

5. Am trimes pe Moise și pe Aaron și am lovit Egiptul cu minunile pe cari le-am făcut în mijlocul lui; apoi v’am scos afară din el.

6. Am scos pe părinții voștri din Egipt, și ați ajuns la mare. Egiptenii au urmărit pe părinții voștri pînă la marea Roșie, cu cară și călăreți.

7. Părinții voștri au strigat către Domnul. Și Domnul a pus întunerec între voi și Egipteni, a adus marea înapoi peste ei, și i-a acoperit. Ați văzut cu ochii voștri ce am făcut Egiptenilor. Și ați rămas multă vreme în pustie.

8. V’am adus în țara Amoriților, cari locuiau dincolo de Iordan, și ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mînile voastre; ați pus stăpînire pe țara lor, și i-am nimicit dinaintea voastră.

9. Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, s’a sculat și a pornit la luptă împotriva lui Israel. A chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blastăme.

10. Dar n’am vrut să ascult pe Balaam: el v’a binecuvîntat, și v’am izbăvit din mîna lui Balac.

11. Ați trecut Iordanul, și ați ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat împotriva voastră: Amoriții, Fereziții, Cananiții, Hetiții, Ghirgasiții, Heviții și Iebusiții. I-am dat în mînile voastre,

Iosua 24