45. Iar pe Mine, pentrucă spun adevărul, nu Mă credeți.
46. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeți?
47. Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n’ascultați, pentrucă nu sînteți din Dumnezeu.“
48. Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că ești Samaritean, și că ai drac?“
49. „N’am drac“ le-a răspuns Isus; „ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiți.
50. Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută și care judecă.
51. Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzește cineva cuvîntul Meu, în veac nu va vedea moartea.“
52. „Acum“, I-au zis Iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, și tu zici: «Dacă păzește cineva cuvîntul Meu, în veac nu va gusta moartea.»
53. Doar n’ai fi Tu mai mare decît părintele nostru Avraam, care a murit? Și decît proorocii, cari de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că ești?“
54. Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăvește, El, despre care voi ziceți că este Dumnezeul vostru;
55. și totuș nu-L cunoașteți. Eu Îl cunosc bine; și dacă aș zice că nu-L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc și păzesc Cuvîntul Lui.
56. Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o și s’a bucurat.“
57. „N’ai nici cincizeci ce ani“, I-au zis Iudeii, „și ai văzut pe Avraam!“
58. Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sînt Eu.“
59. La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S’a ascuns, și a ieșit din Templu, trecînd prin mijlocul lor. Și așa a plecat din Templu.