Ieremia 31:24-33 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

24. Iuda va locui acolo fără teamă în toate cetățile lui, plugarii și cei ce umblă cu turmele la pășune.

25. Căci voi răcori sufletul însetat, și voi sătura orice suflet lihnit de foame.» –

26. La aceste lucruri m’am trezit, și am privit; și somnul îmi fusese dulce. –

27. «Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi însămînța casa lui Israel și casa lui Iuda cu o sămînță de oameni și o sămînță de dobitoace.

28. Și cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărîm, să-i nimicesc și să le fac rău, tot așa voi veghea asupra lor că să-i zidesc și să-i sădesc, zice Domnul.“

29. „În zilele acelea, nu se va mai zice: «Părinții au mîncat aguridă, și copiilor li s’au sterpezit dinții,»

30. ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om, care va mînca aguridă, i se vor sterpezi dinții!

31. „Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legămînt nou.

32. Nu ca legămîntul, pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, să-i scot din țara Egiptului, legămînt, pe care l-au călcat, măcarcă aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul.“

33. „Ci iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.

Ieremia 31