1. „În vremea aceea, zice Domnul, Eu voi fi Dumnezeul tuturor semințiilor lui Israel, și ei vor fi poporul meu.“
2. Așa vorbește Domnul: „Poporul celor ce-au scăpat de sabie, a căpătat trecere în pustie: Israel merge spre locul lui de odihnă.“
3. „Domnul mi Se arată de departe: «Te iubesc cu o iubire vecinică; deaceea îți păstrez bunătatea Mea!
4. Te voi așeza din nou, și vei fi așezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăș cu timpanele tale, și vei ieși în mijlocul jocurilor voioase.
5. Vei sădi iarăș vii pe înălțimile Samariei; ceice le vor sădi, le vor culege și roadele.
6. Căci vine ziua, cînd străjerii vor striga pe muntele lui Efraim: «Sculați-vă, să ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru!
7. Căci așa vorbește Domnul: «Strigați de bucurie asupra lui Iacov, chiuiți de veselie în fruntea neamurilor! Înălțați-vă glasurile, cîntați laude, și ziceți: «Doamne, izbăvește pe poporul Tău, pe rămășița lui Israel!“
8. „Iată, îi aduc înapoi din țara dela miazănoapte, îi adun dela marginile pămîntului: între ei este și orbul și șchiopul, femeia însărcinată și cea în durerile nașterii; o mare mulțime se întoarce înapoi aici!