Ieremia 25:14-25 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

14. Căci neamuri puternice și împărați mari le vor supune și pe ele, și le voi răsplăti după faptele și lucrarea mînilor lor.“

15. Căci așa mi-a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Ia din mîna Mea, acest potir plin cu vinul mîniei Mele și dă-l să bea toate neamurile la cari te voi trimite.

16. Vor bea, și se vor ameți și vor fi ca niște nebuni, la vederea săbiei, pe care o voi trimite în mijlocul lor!

17. Eu am luat potirul din mîna Domnului, și l-am dat să-l bea toate neamurile la cari mă trimitea Domnul:

18. Ierusalimului și cetăților lui Iuda, împăraților și căpeteniilor sale, ca să le prefacă în dărîmături, într’un pustiu, să-i facă de batjocură și de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi;

19. lui Faraon, împăratul Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui, și tot poporului lui;

20. la toată Arabia, tuturor împăraților țării Uț, tuturor împăraților țării Filistenilor, Ascalonului, Gazei, Ecronului, și celor ce au mai rămas din Asdod;

21. Edomului, Moabului, și copiilor lui Amon;

22. tuturor împăraților Tirului, tuturor împăraților Sidonului, și împăraților ostroavelor cari sînt dincolo de mare;

23. Dedanului, Temei, Buzului, și tuturor celor ce își rad colțurile bărbii,

24. tuturor împăraților Arabiei, și tuturor împăraților Arabilor cari locuiesc în pustie;

25. tuturor împăraților Zimrei, tuturor împăraților Elamului, și tuturor împărăților Mediei;

Ieremia 25