Ieremia 20:12-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Și acum, Doamne, Dumnezeul oștirilor, care încerci pe cel neprihănit, care pătrunzi rărunchii și inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor! Căci Ție îmi încredințez pricina.

13. Cîntați Domnului, lăudați pe Domnul! Căci El izbăvește sufletul celui nenorocit din mîna celor răi.“

14. Blestemată să fie ziua cînd m’am născut! Ziua în care m’a născut mama, să nu fie binecuvîntată!

15. Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: „Ți s’a născut un copil de parte bărbătească“, și l-a umplut de bucurie cu ea!

16. Omul acela să ajungă ca cetățile, pe cari le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineața, și strigăte de război la amiază!

17. De ce n’am fost omorît în pîntecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormîntul meu!“ De ce n’a rămas ea vecinic însărcinată cu mine?

18. Pentruce am ieșit din pîntecele mamei ca să văd numai suferință și durere, și să-mi isprăvesc zilele în rușine?

Ieremia 20