13. La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii dela marginile pămîntului, dă naștere fulgerelor și ploii, și scoate vîntul din cămările Lui.
14. Atunci se arată omul cît este de prost cu știința lui, și orice argintar rămîne de rușine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sînt decît minciună, și nu este nicio suflare în ei;
15. sînt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare, și vor pieri, cînd va veni pedeapsa.
16. Dar Cel ce este partea lui Iacov, nu este ca ei; căci El a întocmit totul, și Israel este seminția moștenirii Lui: Domnul oștirilor este Numele Lui.“
17. „Ia din țară legătura cu ce este al tău, tu, care ești în strîmtorare!“
18. „Căci așa vorbește Domnul: «Iată, de data aceasta, voi arunca departe pe locuitorii țării. Îi voi strînge de aproape, ca să simtă.“ –
19. „Vai de mine! Sînt zdrobită! Mă doare rana!“ „Dar eu zic: «O nenorocire a dat peste mine și o voi suferi!
20. Cortul îmi este dărîmat, toate funiile îmi sînt rupte, fiii mei m’au părăsit, nu mai sînt; n’am pe nimeni, care să-mi întindă cortul din nou, sau să-mi ridice pînzele!
21. Păstorii s’au prostit, n’au căutat pe Domnul; pentru aceea n’au propășit, și li se risipesc toate turmele.
22. Iată, se aude un vuiet! O mare zarvă vine de la miazănoapte să prefacă cetățile lui Iuda într’un pustiu, într’o vizuină de șacali. –
23. „Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, cînd umblă, să-și îndrepte pașii spre țintă.
24. Pedepsește-mă, Doamne, dar cu măsură, și nu în mînia Ta, ca să nu mă nimicești!