Ieremia 1:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoții din Anatot, din țara lui Beniamin.

2. Cuvîntul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia, fiul Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui,

3. și pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, pînă la sfîrșitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, pînă pe vremea cînd a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea.

4. „Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

5. «Mai bine înainte ca să te fi întocmit în pîntecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pîntecele ei, Eu te pusesem deoparte, și te făcusem prooroc al neamurilor.“

6. Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu știu să vorbesc, căci sînt un copil.“

7. Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: «Sînt un copil,» căci te vei duce la toți aceia la cari te voi trimete, și vei spune tot ce-ți voi porunci.

8. Nu te teme de ei; căci Eu sînt cu tine ca să te scap, – zice Domnul. –

9. Apoi Domnul Și-a întins mîna, și mi-a atins gura. Și Domnul mi-a zis: «Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.

10. Iată, astăzi te pun peste neamuri și peste împărății, ca să smulgi și să tai, să dărîmi, și să nimicești, să zidești și să sădești.

11. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: «Ce vezi, Ieremio?» Eu am răspuns: «Văd un veghetor.»

12. Și Domnul mi-a zis: «Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra Cuvîntului Meu, ca să-l împlinesc.“

Ieremia 1