29. Iosif a ridicat ochii; și, aruncînd o privire spre frate-său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru cel tînăr, despre care mi-ați vorbit?“ Și a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!“
30. Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său, și simțea nevoie să plîngă; a intrat de grab într’o odaie, și a plîns acolo.
31. Dupăce s’a spălat pe față, a ieșit din odaie; și, silindu-se să se stăpînească, a zis: „Aduceți de mîncare!“
32. Au adus de mîncare lui Iosif deoparte, și fraților lui de o parte; Egiptenilor, cari mîncau cu el, le-au adus deasemenea mîncare de o parte; căci Egiptenii nu puteau să mănînce cu Evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urîciune.
33. Frații lui Iosif s’au așezat la masă în fața lui: dela întîiul născut, după dreptul lui de întîi născut, și pînă la cel mai tînăr, așezați după vîrstă; și se uitau unii la alții cu mirare.