Genesa 35:11-23 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Dumnezeu i-a zis: „Eu sînt Dumnezeul Cel Atotputernic. Crește și înmulțește-te; un neam și o mulțime de neamuri se vor naște din tine, și chiar împărați vor ieși din coapsele tale.

12. Ție îți voi da țara pe care am dat-o lui Avraam și lui Isaac, și voi da țara aceasta seminței tale după tine.“

13. Dumnezeu S’a înălțat dela el, în locul unde îi vorbise.

14. Și Iacov a ridicat un stîlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stîlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură, și a turnat untdelemn.

15. Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel.

16. Apoi au plecat din Betel; și mai era o depărtare bunicică pînă la Efrata, cînd Rahelei i-au venit durerile nașterii. A avut o naștere grea;

17. și în timpul durerilor nașterii, moașa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!“

18. Și pe cînd își dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni: dar tatăl său l-a numit Beniamin.

19. Rahela a murit, și a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata, sau Betleem.

20. Iacov a ridicat un stîlp pe mormîntul ei: acesta este stîlpul depe mormîntul Rahelei, care este și azi.

21. Israel a plecat mai departe; și și-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.

22. Pe cînd locuia Israel în ținutul acesta, Ruben s’a dus și s’a culcat cu Bilha, țiitoarea tatălui său. Și Israel a aflat.Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece.

23. Fiii Leii: Ruben, întîiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, și Zabulon. –

Genesa 35