Genesa 3:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Șarpele era mai șiret decît toate fiarele cîmpului pe care i le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mîncați din toți pomii din grădină?“

2. Femeia a răspuns șarpelui: „Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.“

3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mîncați din el, și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.“

4. Atunci șarpele a zis femeii: „Hotărît, că nu veți muri:

5. dar Dumnezeu știe că, în ziua cînd veți mînca din el, vi se vor deschide ochii, și veți fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele și răul“.

6. Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat și plăcut de privit, și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, și a mîncat; a dat și bărbatului ei, care era lîngă ea, și bărbatul a mîncat și el.

7. Atunci li s’au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele.

Genesa 3