29. Duhul a zis lui Filip: „Du-te, și ajunge carul acesta!“
30. Filip a alergat, și a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: „Înțelegi tu ce citești?“
31. Famenul a răspuns: „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?“ Și a rugat pe Filip să se suie în car, și să șadă împreună cu el.
32. Locul din Scriptură, pe care-l citea, era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; și, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, așa nu Și-a deschis gura;
33. în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Și cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viața I-a fost luată de pe pămînt.“
34. Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbește proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?“
35. Atunci Filip a luat cuvîntul, a început dela Scriptura aceasta, și i-a propovăduit pe Isus.
36. Pe cînd își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?“
37. Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.“ Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.“
38. A poruncit să stea carul, s’au pogorît amîndoi în apă, și Filip a botezat pe famen.
39. Cînd au ieșit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie,
40. Filip se afla la Azot, de unde s’a dus pînă la Cezarea. Și propovăduia Evanghelia în toate cetățile prin care trecea.