20. Pe vremea aceasta s’a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.
21. Și cînd a fost lepădat, l-a luat fiica lui Faraon, și l-a crescut ca pe copilul ei.
22. Moise a învățat toată înțelepciunea Egiptenilor, și era puternic în cuvinte și în fapte.
23. El avea patruzeci de ani, cînd i-a venit în inimă dorința să cerceteze pe frații săi, pe fiii lui Israel.
24. A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, și a omorît pe Egiptean.
25. Credea că frații lui vor pricepe că Dumnezeu prin mîna lui le va da izbăvirea; dar n’au priceput.
26. A doua zi, cînd se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor, și i-a îndemnat la pace. «Oamenilor», a zis el, «voi sînteți frați; de ce vă nedreptățiți unul pe altul?»
27. Dar cel ce nedreptățea pe aproapele său, l-a îmbrîncit, și i-a zis: «Cine te-a pus pe tine stăpînitor și judecător peste noi?
28. Vrei să mă omori și pe mine cum ai omorît ieri pe Egiptean?»
29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit, și s’a dus de a locuit ca străin în pămîntul Madian, unde a născut doi fii.
30. Peste patruzeci de ani, i s’a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug.
31. Moise, cînd l-a văzut, s’a mirat de arătarea aceasta; și, pe cînd se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
32. care i-a zis: «Eu sînt Dumnezeul părinților tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, și Dumnezeul lui Iacov.» Și Moise, tremurînd, n’a îndrăznit să se uite.
33. Domnul i-a zis: «Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai, este un pămînt sfînt.
34. Am văzut suferința poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele, și M’am pogorît să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimete în Egipt.»
35. Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, cînd au zis: «Cine te-a pus pe tine stăpînitor și judecător?» Dumnezeu l-a trimes ca stăpînitor și izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.
36. El i-a scos din Egipt, și a făcut minuni și semne în Egipt, la Marea Roșie, și în pustie, patruzeci de ani.
37. Acest Moise a zis fiilor lui Israel: «Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre frații voștri un prooroc ca mine: de el să ascultați.“