Faptele Apostolilor 24:12-19 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

12. Nu m’au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate, stînd de vorbă cu cineva, sau făcînd răscoală de norod.

13. Așa că n’ar putea dovedi lucrurile de cari mă pîrăsc acum.

14. Îți mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinților mei după Calea, pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege și în Prooroci,

15. și am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au și ei înșiși, că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.

16. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

17. După o lipsă de mai mulți ani, am venit să aduc milostenii neamului meu, și să aduc daruri la Templu.

18. Tocmai atunci niște Iudei din Asia m’au găsit curățit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă.

19. Ei înșiși ar trebui să se înfățișeze înaintea ta, și să mă pîrască, dacă au ceva împotriva mea.

Faptele Apostolilor 24