1. După ce ne-am smuls din brațele lor, am plecat pe apă, și ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, și deacolo la Patara.
2. Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, și am plecat.
3. Am trecut prin fața insulei Cipru, am lăsat-o la stînga, și ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
4. Acolo am găsit pe ucenici, și am rămas șapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.
5. Dar cînd s’au împlinit zilele, am plecat, și ne-am văzut de drum; și ne-au petrecut toți, cu nevestele și copiii, pînă afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal, și ne-am rugat.
6. Apoi ne-am luat ziua bună unii dela alții, și noi ne-am suit în corabie iar ei s’au întors acasă.
7. După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraților, și am stat la ei o zi.
8. A doua zi, am plecat și am ajuns la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei șapte, și am găzduit la el.
9. El avea patru fete fecioare cari prooroceau.
10. Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un prooroc, numit Agab, s’a pogorît din Iudea,
11. și a venit la noi. A luat brîul lui Pavel, și-a legat picioarele și mînile, și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfînt: «Așa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brîul acesta, și-l vor da în mînile Neamurilor.»