26. și vedeți și auziți că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat și a abătut mult norod, și zice că zeii făcuți de mîni nu sînt dumnezei.
27. Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreț; dar și că templul marei zeițe Diana este socotit ca o nimica, și chiar măreția aceleia, care este cinstită în toată Asia și în toată lumea, este nimicită.“
28. Cuvintele acestea i-au umplut de mînie, și au început să strige: „Mare este Diana Efesenilor!“
29. Toată cetatea s’a tulburat. Au năvălit cu toții într-un gînd în teatru, și au luat cu ei pe Macedonenii Gaiu și Aristarh, tovarășii de călătorie ai lui Pavel.
30. Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii.
31. Chiar și unii din mai marii Asiei, cari-i erau prieteni, au trimes la el să-l roage să nu se ducă la teatru.
32. Unii strigau una, alții alta, căci adunarea era în învălmășală, și cei mai mulți nici nu știau pentruce se adunaseră.
33. Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care Iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mîna, și voia să se apere înaintea norodului.
34. Dar cînd l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toți într’un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana Efesenilor!“
35. Totuș logofătul a potolit norodul, și a zis: „Bărbați Efeseni, cine este acela care nu știe că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane și a chipului ei căzut din cer?
36. Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliți, și să nu faceți nimic cu pornire nechibzuită.
37. Căci ați adus aici pe oamenii aceștia, cari nu sînt vinovați nici de jăfuirea templului, nici de hulă împotriva zeiței noastre.
38. Deci, dacă în adevăr, Dimitrie și meșterii lui au să se plîngă împotriva cuiva, sînt zile de judecată, și sînt dregători; să se pîrască unii pe alții.
39. Dar dacă umblați după altceva, se va hotărî într’o adunare legiuită.
40. Noi, de fapt, sîntem în primejdie să fim învinuiți de răscoală pentru cele întîmplate astăzi, căci n’avem nici un temei, ca să putem îndreptăți zarva aceasta.“
41. După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.