Faptele Apostolilor 17:7-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. și Iason i-a găzduit. Ei toți lucrează împotriva poruncilor Cezarului, și spun că este un alt Împărat: Isus.“

8. Prin aceste vorbe, Iudeii au turburat norodul și pe dregătorii cetății,

9. cari au dat drumul lui Iason și celorlalți, numai după ce au căpătat dela ei un zălog.

10. Frații au trimes îndată, noaptea, pe Pavel și pe Sila la Berea. Cînd au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.

11. Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa.

12. Mulți dintre ei și din femeile cu vază ale Grecilor, și mulți bărbați au crezut.

13. Dar Iudeii din Tesalonic, cînd au aflat că Pavel vestea Cuvîntul lui Dumnezeu și în Berea, au venit acolo, ca să turbure și să ațîțe noroadele.

14. Atunci frații au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila și Timotei au rămas în Berea.

15. Cei ce însoțeau pe Pavel, l-au dus pînă la Atena. Apoi s’au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila și lui Timotei porunca să vină cît mai curînd la el.

16. Pe cînd îi aștepta Pavel în Atena, i se întărîta duhul la vederea acestei cetăți pline de idoli.

Faptele Apostolilor 17