3. Spune o pildă acestei case de îndărătnici, și zi-le: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Pune, pune cazanul, și toarnă apă în el!
4. Pune bucăți de carne în el, toate bucățile cele bune, coapsa și spata, și umple-l cu cele mai bune oase.
5. Alege ce e mai bun din turmă, și pune lemnele grămadă supt cazan; fă-l să fiarbă în clocot mare, și să fiarbă și oasele din el“.
6. De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Vai de cetatea cea setoasă de sînge, cazanul cel plin de rugină, și de pe care nu se ia rugina! Scoateți bucățile din el unele după altele, fără să trageți la sorți.
7. Căci sîngele pe care l-a vărsat ea este încă în mijlocul ei. L-a pus pe stînca goală, nu l-a vărsat pe pămînt, ca să-l acopere apoi cu țărînă.
8. Ca să-Mi arăt urgia, ca să Mă răzbun, i-am vărsat sîngele pe stînca goală, pentruca să nu fie acoperit.
9. De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Vai de cetatea cea setoasă de sînge! Vreau să fac un rug mare!
10. Îngrămădește multe lemne, aprinde focul, fierbe bine carnea, fă fertura groasă, ca să se ardă și ciolanele.
11. Apoi pune cazanul gol pe jăratic, ca să se încălzească, să i se înferbînte arama, să i se topească murdăria din lăuntru, și să i se șteargă rugina.
12. Trudă de geaba! Căci rugina de care este plin nu se deslipește de el; rugina nu se va lua de pe el de cît prin foc,
13. și tu dorești iarăș nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentrucă am vrut să te curăț și nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curățită de spurcăciunea ta pînă Îmi voi potoli mînia asupra ta.
14. Eu, Domnul, am vorbit! Lucrul acesta se va întîmpla, și Eu îl voi împlini! Nu Mă voi lăsa, nu voi avea milă, nici nu Mă voi căi. Vei fi judecată după puterea ta și după faptele tale, zice Domnul, Dumnezeu.“
15. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:
16. „Fiul omului, iată, îți voi răpi printr’o lovitură ce ți-e mai scump în ochi. Dar să nu te jălești, nici să nu plîngi, și să nu-ți curgă lacrămile pentru ea.
17. Suspină în tăcere, dar nu plînge ca la morți! Leagă-ți turbanul, pune-ți încălțămintea în picioare, nu-ți acoperi barba, și nu mînca pînea de jale!“
18. Vorbisem poporului dimineața, și seara mi-a murit nevasta. A doua zi dimineața, am făcut cum mi se poruncise.
19. Poporul mi-a zis: „Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă pentru noi ceeace faci?“
20. Eu le-am răspuns: „Cuvîntul Domnului mi-a vorbit, astfel: