Ezechiel 12:16-27 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

16. Dar voi lăsa din ei vreo cîțiva oameni cari vor scăpa de sabie, de foamete și de ciumă, ca să istorisească toate urîciunile lor printre neamurile la cari vor merge, și să știe că Eu sînt Domnul.“»

17. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

18. „Fiul omului, îți vei mînca pînea tremurînd, și îți vei bea apa cu neliniște și groază.

19. Spune poporului din țară: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeu, despre locuitorii Ierusalimului din țara lui Israel: «Ei își vor mînca pînea cu neliniște, și își vor bea apa cu groază; căci țara le va fi jăfuită de tot ce are, din pricina silniciei tuturor celor ce o locuiesc.

20. Cetățile pline cu popor vor fi nimicite, și țara va fi pustiită, ca să știți că Eu sînt Domnul.“»

21. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

22. «Fiul omului, ce înseamnă acest cuvînt de batjocură, pe care-l întrebuințați în țara lui Israel: «Zilele se lungesc, și toate vedeniile rămîn neîmplinite?»

23. De aceea spune-le: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: «Voi face să înceteze acest cuvînt de batjocură, și nu se va mai întrebuința în Israel. Deaceea spune-le: «Se apropie zilele, și toate vedeniile se vor împlini!»

24. Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici proorociri înșelătoare, în mijlocul casei lui Israel!

25. Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini, și nu va mai fi amînat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvînt și-l voi împlini, zice Domnul, Dumnezeu.“

26. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit apoi astfel:

27. „Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: «Vedeniile pe cari le are el nu sînt aproape să se împlineacă, și proorocește pentru vremuri depărtate!»

Ezechiel 12