Exodul 29:34-43 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

34. Dacă va rămînea ceva din carnea întrebuințată pentru închinarea în slujbă și din pîne pînă dimineața, să arzi în foc ce va rămînea; să nu se mănînce, căci este un lucru sfînt.

35. Să urmezi, cu privire la Aaron și la fiii lui, toate poruncile, pe cari ți le-am dat. În șapte zile să-i închini în slujbă.

36. În fiecare zi să mai aduci un vițel ca jertfă pentru păcat, pentru ispășire; să curățești altarul, făcînd ispășirea aceasta, și să-l ungi ca să-l sfințești.

37. Timp de șapte zile, să faci ispășire pentru altar, și să-l sfințești; și astfel altarul va fi prea sfînt, și oricine se va atinge de altar, va fi sfințit.

38. Iată ce să jertfești pe altar: doi miei de un an, în fiecare zi, necurmat.

39. Un miel să-l jertfești dimineața, iar celalt miel seara.

40. Împreună cu cel dintîi miel, să aduci a zecea parte dintr’o efă de floare de făină, frămîntată într’un sfert de hin de untdelemn de măsline fără drojdii, și o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin.

41. Pe al doilea miel să-l jertfești seara, și să aduci împreună cu el o jertfă de mîncare și o jertfă de băutură ca cele de dimineață; aceasta este o jertfă mistuită de foc,de un miros plăcut Domnului.

42. Aceasta este arderea de tot necurmată, care va fi adusă de urmașii voștri, la ușa cortului întîlnirii, înaintea Domnului; acolo Mă voi întîlni cu voi, și îți voi vorbi.

43. Acolo Mă voi întîlni cu copiii lui Israel, și locul acela va fi sfințit de slava Mea.

Exodul 29