Exodul 26:30-35 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

30. Cortul să-l faci după chipul care ți s’a arătat pe munte.

31. Să faci apoi o perdea albastră, purpurie și cărmizie, și de in subțire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, și să aibă pe ea heruvimi.

32. S’o prinzi de patru stîlpi de salcîm, poleiți cu aur; stîlpii aceștia să aibă niște cîrlige de aur, și să stea pe patru picioare de argint.

33. Să atîrni perdeaua de copci, și în dosul perdelei să vîri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărțirea între Locul sfînt și Locul prea sfînt.

34. Să pui capacul ispășirii pe chivotul mărturiei, în Locul prea sfînt.

35. Masa s’o pui dincoace de perdea, și sfeșnicul în fața mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului; iar masa s’o pui înspre partea de miază noapte.

Exodul 26