Exodul 16:9-15 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Moise a zis lui Aaron: „Spune întregei adunări a copiilor lui Israel: «Apropiați-vă înaintea Domnului; căci v’a auzit cîrtirile.“

10. Și, pe cînd vorbea Aaron întregei adunări a lui Israel, s’au uitat înspre pustie, și iată că slava Domnului s’a arătat în nor.

11. Domnul, vorbind lui Moise, a zis:

12. „Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel. Spune-le: «Între cele două seri aveți să mîncați carne, și dimineața vă veți sătura de pîne; și veți ști că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.“

13. Seara, au venit niște prepelițe și au acoperit tabăra; și, dimineața, s’a așezat un strat gros de rouă în jurul taberii.

14. Cînd s’a luat roua aceasta, pe fața pustiei era ceva mărunt ca niște grăunțe, mărunt ca bobițele de ghiață albă pe pămînt.

15. Copiii lui Israel s’au uitat la ea, și au zis unul către altul: „Ce este aceasta?“ căci nu știau ce este. Moise le-a zis: „Este pînea, pe care v’o dă Domnul ca hrană.

Exodul 16