5. S’a dat de știre împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci inima lui Faraon și inima slujitorilor lui s’a schimbat față de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece și să nu ne mai slujească?“
6. Faraon și-a pregătit carul de război, și și-a luat oamenii de război cu el.
7. A luat șase sute de cară de luptă cu oameni aleși, și toate carăle Egiptului; în toate erau luptători.
8. Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, și Faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieșiseră gata de luptă.
9. Egiptenii i-au urmărit; și toți caii, carăle lui Faraon, călăreții lui și oștirea lui, i-au ajuns tocmai cînd erau tăbărîți lîngă mare lîngă Pi-Hahirot, față în față cu Baal-Țefon.
10. Faraon se apropia. Copiii lui Israel și-au ridicat ochii, și iată că Egiptenii veneau după ei. Și copiii lui Israel s’au spăimîntat foarte tare, și au strigat către Domnul după ajutor.
11. Ei au zis lui Moise: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?
12. Nu-ți spuneam noi în Egipt: «Lasă-ne să slujim ca robi Egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi Egiptenilor decît să murim în pustie?“
13. Moise a răspuns poporului: „Nu vă temeți de nimic, stați pe loc, și veți vedea izbăvirea, pe care v’o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceștia, pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată.
14. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, stați liniștiți.“
15. Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.