Exodul 14:18-31 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

18. Și vor ști Egiptenii că Eu sînt Domnul cînd Faraon, carăle și călăreții lui, vor face să se arate slava Mea.“

19. Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Și-a schimbat locul, și a mers înapoia lor, și stîlpul de nor care mergea înaintea lor, și-a schimbat locul, și a stat înapoia lor.

20. El s’a așezat între tabăra Egiptenilor și tabăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Și toată noaptea cele două tabere nu s’au apropiat una de alta.

21. Moise și-a întins mîna spre mare. Și Domnul a pus marea în mișcare printr’un vînt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, și apele s’au despărțit în două.

22. Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, și apele stăteau ca un zid la dreapta și la stînga lor.

23. Egiptenii i-au urmărit; și toți caii lui Faraon, carăle și călăreții lui au intrat după ei în mijlocul mării.

24. În straja dimineții, Domnul, din stîlpul de foc și de nor, S’a uitat spre tabăra Egiptenilor, și a aruncat învălmășala în tabăra Egiptenilor.

25. A scos roatele carălor și le-a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: „Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva Egiptenilor.“

26. Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mîna spre mare; și apele au să se întoarcă peste Egipteni, peste carăle lor și peste călăreții lor.“

27. Moise și-a întins mîna spre mare. Și în spre dimineață, marea și-a luat iarăș repeziciunea cursului, și la apropierea ei Egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe Egipteni în mijlocul mării.

28. Apele s’au întors, și au acoperit carăle, călăreții și toată oastea lui Faraon, cari intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n’a scăpat.

29. Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta și la stînga lor.

30. În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mîna Egiptenilor; și Israel a văzut pe Egipteni morți pe țărmul mării.

31. Israel a văzut mîna puternică, pe care o îndreptase Domnul împotriva Egiptenilor. Și poporul s’a temut de Domnul, și a crezut în Domnul și în robul Său Moise.

Exodul 14